În cazul întreruperii energiei electrice, toate sistemele TAC au o sursa de energie auxiliară, electrică sau diesel. În timp ce este activată această unitate de evacuare de urgenţă, sistemul este deconectat de la sursa principală, până în momentul în care au fost evacuaţi toţi pasagerii. Conform standardelor, sistemul de evacuare de urgenţă nu depinde în niciun fel de sursele principale de energie.
Ca cerinţă minimă, unitatea de evacuare de urgenţă trebuie să fie capabilă să pornească şi să pună în mişcare instalaţia cu toate cabinele încărcate la capacitatea de 110%, cu o viteză de minimum 0,51 metri pe secundă. De asemenea, toate cabinele trebuie să fie dotate cu cordelină şi echipament de coborâre în rapel, pentru a fi posibilă evacuarea pasagerilor printr-o trapă prevazută în podeaua cabinei (Arthur Lakes Library).
Instalaţiile cu cabine de capacitate mare, cum sunt tramvaiele aeriene, sunt dotate cu un sistem auxiliar care permite trimiterea unei cabine mai mici pe traseu în vederea evacuării pasagerilor. La sistemele mai complexe, cum este Funiforul (care va fi prezentat mai târziu în această lucrare), traseele cabinelor nu sunt interconectate, ceea ce permite evacuarea de urgenţă cu ajutorul unei punţi de lagătură prin care pasagerii pot ajunge de la cabina blocată la cabina de pe linia funcţională.
În cazul instalaţiilor cu gondole este folosită coborârea pe pământ în rapel. Dacă relieful terenului pe care este construită instalaţia este periculos pentru evacuarea directă prin rapel, sistemele cu gondole cu două sau cu trei cabluri sunt prevăzute cu o cabină auxiliară care se poate deplasa de-a lungul traseului cu scopul de a putea efectua evacuarea de urgență în condiții de siguranță.