Introducerea acestor noi mijloace de transport în familia mijloacelor de transport public urban este în interesul oamenilor, operatorilor de transport local, producătorilor, şi, evident, a administrațiilor publice locale. Nevoia de a rezolva problema transportului de persoane în condiţii specifice a dus la adoptarea unor foarte noi şi neconvenţionale mijloace de transport aşa cum este TAC. Totuşi, pentru ca acest mijloc de transport să poată fi recunoscut ca fiind un transport public urban, este nevoie ca el să fie cu adevarat integrat din punct de vedere tehnic în reţeaua celorlalte mijloace de transport în comun. Vuchic identifică două condiţii care trebuie sa fie îndeplinite de sistemul TAC pentru a putea deveni un membru cu drepturi depline al familiei mijloacelor de transport în comun în mediul urban; acestea sunt:
- Să fie operaţional şi operativ;
- Să presupună un cost de călătorie egal cu (sau nu mai mare decât) costul unei călătorii prin metodele convenţionale.
Prima condiţie este îndeplinită de către TAC, deoarece operaţionalitatea şi operativitatea a fost dovedită deja de succesul pe care îl au instalaţiile deja existente din întreaga lume, şi de progresul rapid pe care l-a avut tehnologia într-o scurtă perioada de timp. Mai mult, merită menționat faptul că, în ciuda faptului că majoritatea instalaţiilor TAC sunt implementate în zone montane, tehnologia poate fi de asemenea luată în considerare pentru a fi aplicată şi în zone nemontane care prezintă constrângeri de natură urbanistică cum ar fi centrele oraşelor foarte aglomerate, și nu neapărat, sau nu doar aglomerările urbane din zonele cu relief dificil pentru transportul convențional. Acest lucru este posibil datorită avantajelor privind costurile mici și implementarea rapidă, făcând ca gama de opţiuni tehnologice ale urbaniştilor sa se îmbogăţească. De fapt, această tehnologie chiar a fost folosită şi pe terenuri plate, de exemplu la Convenţia Federală Bianuală de Horticultură din Germania. În 2003, un sistem GDM a fost construit în mod expres pentru convenţie, care a avut loc în Rostock, iar la final instalaţia a fost demontată şi reasamblată în Munchen doi ani mai târziu, la convenţia din 2005.
Pe de altă parte, aşa cum se prezintă acum, a doua condiţie încă nu este îndeplinită cu adevarat, şi asta din cauza faptului că cercetarea și implementarea de proiecte din domeniul tehnologiei TAC a fost limitată doar la producători și dezvoltatori, beneficiind de foarte puţine contribuţii din partea autorităților publice locale sau guvernamentale. Totuși, având exemplele din La Paz, Medellin și nu numai, alăturarea autorităților publice locale sau centrale în această direcție de dezvoltare au deschis oportunitatea ca cercetătorii și proiectanții să înceapă să-şi dezvolte studiul în acest domeniu, mai ales din punct de vedere al raportului dintre performanţă şi cost.
Tehnologia TAC este o tehnologie relativ nouă în mediul urban. De aceea, acest sistem este încă în perioada de început, ceea ce înseamnă că este loc de îmbunătăţiri, şi asta se poate observa chiar şi din progresele pe care industria și dezvoltatorii le-au făcut în ultimii ani.