Totuşi, există câteva direcţii pe care comunitatea oamenilor de ştiinţă ar trebui se axeze în cercetarea ştiinţifică:
1) Integrarea mai multor trasee separate într-o singură reţea poate fi o provocare, deoarece deocamdată tehnologia nu este adaptabilă la ramificare, iar proiectarea unor staţii de transfer care să deservească mai multe trasee nu este foarte simplă. Aproape toate implementările din lume au forma unei singure linii.
2) De asemenea, integrarea sistemelor TAC cu sistemele de transport convenţional (metrou, autobuz, tramvai, troleibuz, etc.) este relativă și necesită unele provocări de proiectare, însă încercările recente par să găseasca unele soluţii (ex: Medellin, Columbia)
3) Capacitatea maximă care se poate atinge prin TAC nu concurează cu cea a traficului din transportul cu mijloace semi-rapide (cum ar fi metroul, trenurile urbane de suprafaţă). Mărirea capacităţii instalaţiei implică o serie de factori printre care capacitatea cabinei, viteza de deplasare, frecvenţa sosirilor la staţie. În unele cazuri, capacitatea depinde de asemenea şi de deschiderea maximă dintre pilonii de susţinere, şi de greutatea portantă maximă pe care o pot susţine cablurile.
4) Proiectarea şi amplasamentul staţiilor terminale necesită o atenţie deosebită. Terminalele au nevoie de suprafaţa construită mai mare decât terminalele altor mijloace de transport. Acest lucru este din cauza faptului că staţiile terminale au nevoie de spaţiu de întreţinere şi de garare care se adaugă spaţiului necesar îmbarcării/debarcării călătorilor. În lipsa unor soluţii inovative care să permită reducerea amprentei la sol a terminalelor, amplasamentul lor trebuie ales cu maximă atenţie, mai ales în zonele urbane aglomerate, sau cu relief accidentat. Integrarea staţiilor TAC cu staţiile celorlalte mijloace de transport are o importanta majoră. În sfârşit, accesul în staţiile TAC trebuie foarte minuţios prevăzut din faza de proiectare, pentru a minimiza aglomerările sau blocajele.
5) Alte probleme ale sistemului TAC ar fi încălcarea intimităţii (survolarea proprietăţilor private) şi siguranţa în cazul evacuărilor de urgenţă, cauzate de căderea electricităţii în sistem, deşi aceasta din urmă problemă este rezolvată prin existenţa unor motoare de rezervă și a scenariilor pentru situații de urgență foarte riguros planificate .
Recunoscând problemele de mai sus, dezvoltatorii şi fabricanţii de sisteme TAC fac eforturi susţinute pentru găsirea unor soluţii inovative, pentru ca noile implementări ale tehnologiei de transport aerian pe cablu să beneficieze de ele.